Și totuși, Rusia? Cutremurele din România, induse artificial de o mare putere mondială, spune un fizician român. „Când am dat să sun… nimic! Telefonul era mort! De obicei, când reţelele sunt ocupate, ţi se spune că abonatul nu poate fi contactat”

(Last Updated On: May 4, 2017)

Numărul mare de cutremure care au avut loc în ultima perioadă în țara noastră ridică semne de întrebare. Cel mai recent cutremur a avut loc miercuri în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Seismul a avut loc la ora 08:59 și a avut magnitudinea de 4.2 pe scara Richter, la adâncimea de 150km. Specialiștii spun că acest cutremur nu a fost resimțit de populație, ci doar de aparatura specială a seismologilor.

Cutremurele, dar și schimbările bruște de temperatură îi face pe unii specialiști să afirme că acestea nu au la bază fenomene naturale, ci sunt produse artificial, cu ajutorul unor tehnologii secrete.

Aceasta este și părerea fizicianului ieșean Constantin Antohi. Iată ce afirma acesta în urmă cu ceva timp pentru 7est.ro și preluat de antena3.ro.

„Am simţit unul din cutremure şi repede am vrut să o sun pe nevastă-mea. Când am dat să sun… nimic! Telefonul era mort! De obicei, când reţelele sunt ocupate, ţi se spune că abonatul nu poate fi contactat sau ceva de genul acesta. Mie nu mi-a apărut nimic pe telefon şi nici nu am auzit vreun mesaj.

Am discutat şi cu colegii şi mi-am dat seama că s-a produs un câmp electromagnetic. Imediat m-am gândit la fenomenul HAARP, bazat pe invenţiile lui Nikola Tesla.

Unele state deţin această tehnologie, de emisie a unor microunde spre ionosferă, şi, de acolo, sunt reflectate spre anumite puncte de pe Pământ, pentru a crea cutremure. Cred că cineva din Est provocă seisme în zona Vrancei”, a spus profesorul Constantin Antohi.