Ioan Iacob Hozevitul, Cel mai nou sfânt român. A profeţit sfârşitul lumii

(Last Updated On: June 8, 2016)

Unul dintre cei mai noi sfinți recunoscuți în lumea creștină este din Botoșani. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul are o semnificație importantă atât în lumea ortodoxă cât și în cea catolică.

Ducând o viață de sihastru, o viață petrecută în rugăciuni, dar care a murit în chinuri de neimaginat. Doctor și bibliotecar al mănăstirii care a vindecat călugări răniți în războaie, mânca doar o zi pe săptămână, fost prizonier la englezi. Corpul Sfântului stă cu pielea uscată pe oase și arată de parcă doarme, informează adevărul.ro.

627x0

Un botoşănean dintr-o comună de pe malul Prutului este unul dintre cei mai cunoscuţi sihaştri canonizaţi din întreaga lume creştină. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960) a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, recunoscut ca sfânt de Patriarhia Ierusalimului la începutul acestui an, dar nu este un străin nici pentru lumea catolică.

La începutul acestui an, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I dădea citire, la mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva (Israel), unui document sinodal prin care un român era recunoscut ca sfânt al întregii ortodoxii.

De altfel, Ioan Iacob Hozevitul (născut Ilie Iacob) fusese trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română încă din iulie 1992, în ciuda faptului că de la moartea pustnicului se scurseseră doar trei decenii, iar acesta trăise cea mai mare parte a vieţii sale în pustiul israelit al Hozevei.

În luna august a anului 1960, într-o zi de miercuri, în adâncul unei peşteri din pustiul Hozeva, murea, la numai 47 de ani, după o îndelungată suferinţă, pustnicul român Ioan Iacob zis şi „Românul“ sau „Hozevitul“, pentru lunga perioadă petrecută ca sihastru în deşertul israelian.

Era cunoscut pentru credinţa sa profundă, dar şi pentru viaţa aspră de pustnic. Trăia numai în rugăciune şi meditaţie, cu mâncare puţină, doar în peşteri săpate în munte, acolo unde a fost de altfel şi îngropat de arhimandritul Amfilohie, stareţul mănăstirii Sfântul Gheorghe din Hozeva.

Traiul plin de privaţiuni, dar şi slăbiciunea dobândită în urma dizenteriei şi a bolilor din prizonierat i-au curmat viaţa monahului român încă de tânăr, căci avea dor 47 de ani în clipa treceri la cele veşnice. S-a îmbolnăvit grav, de o boală necunoscută ucenicului său, care l-a vegheat, şi a murit în chilia unde a trăit ultimii săi şapte ani.

Ioanichie spune că românul s-a despărţit de lume cu o profeţie, care nu a fost nici astăzi interpretată. Mai precis, Ioan Iacob Hozevitul a avut un vis cu două săptămâni înainte de a muri şi pe care l-a împărtăşit ucenicului său. „Ziua pe la amiază, a văzut pe cerul senin în partea dreaptă o cunună din frunze de finic (n.r. – curmal) şi era scris: «Fericiţi …» şi alte cuvinte, iar în stânga: «Blestemaţi…» şi alte cuvinte. Şi fulgere şi săgeţi ca de trăznet.Temperatura îi creştea mereu şi slăbea văzând cu ochii şi nu a mai spus celelalte cuvinte din vedenie“, spunea Ioanichie.

De altfel, privaţiunile traiului în deşert (lipsa de apă proaspătă, cea care a dus la îmbolnăvirea monahului român, era cea mai acută) erau înăsprite de insectele periculoase, şerpii veninoşi, dar şi de hienele care atacau în special noaptea. La toate acestea s-a adăugat cel de-Al Doilea Război Mondial, răstimp în care Ioan Iacob Hozevitul a fost luat prizonier de englezi, având în vedere că România era aliata Germaniei.

A stat nouă luni bolnav, într-un lagăr de prizonieri, apoi a fost eliberat şi s-a reîntors la mănăstirea Sfântul Sava. După o şedere de câţiva ani în sânul comunităţilor monastice din Israel, fiind în anul 1947 hirotonit diacon în Biserica Sfântului Mormânt, alege din nou calea sihăstriei, dornic să-şi urmeze chemarea. Mai precis, în noiembrie 1952, acesta, împreună cu ucenicul Ioanichie, pleacă în deşertul Hozeva, pe valea râului Horat.

Mai multe biserici au ajuns să aibă hramul unuia dintre cei mai „actuali“ sfinţi români. Mai mult decât atât, faima acestuia a ajuns şi în lumea catolică. Aşa cum arată monahul Ioan de la muntele Athos, învăţătura Sfântului Ioan Iacob Hozevitul este cunoscută şi în regiuni din Franţa.

„Remarcăm aici că Sfântul Ioan este mult apreciat de Mânăstirea Saint Michel Lavardac din sudul Franţei, care deja i-a tradus viaţa în limba franceză şi a publicat-o. Mănăstirea Saint Michel îl are pe Sfântul Ioan ca patron al cărţilor pe care le editează“, precizează monahul din Grecia.

În acelaşi timp, aşa cum arată Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei, deşi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este important pentru întreaga ortodoxie, el este esenţial pentru partea sa răsăriteană: „Este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă“.

„Semnele apocaliptice“

„Vânturi rele, pierzătoare/Ameninţă azi mereu/Pe noroadele smerite/Care cred în Dumnezeu/Bate „Crivăţul“ năprasnic/De la Nordul Comunist/Răspândind în toată lumea/„Dogmele“ lui Anticrist/Din Apus „Austrul“ suflă/Aducând cu el „Progres“/Care naşte necredinţă/Şi împrăştie eres/De la Miazăzi mai tare/„Băltăreţul“ s-a pornit/Şi, lovindu-se de „Crivăţ“/Pe cei negri i-a-nroşit/Iar la Răsărit de soare/„Valul galben al lui Gog“/Spumegă şi se frământă/Cu „vlăstarii lui Magog“/Ucenicii stricăciunii/Forfotesc îngrozitor/Căutând să otrăvească/Pe sărmanul muritor/Grabnic uneltesc perzarea/Cei cu duhul „răzvrătit“/Şi precum se vede lumea/Nu-i departe de sfârşit/Urâciunea pustiirii/Şi-a găsit învăţăcei/Care dăscălesc pe oameni/Ca să meargă după ei.“