Vezi ce înseamnă Cluj în limba română veche. Dar și Napoca. Clo.J’ … Clo.cot…zgomot făcut de apa încălzită până la temperatura de fierbere

(Last Updated On: June 6, 2017)

Foarte mulți istorici români, bine plătiți de minister să stea degeaba, vin cu tot felul de idei năstrușnice când vine vorba de denumirea locurilor românești. Prima lor reacție este de a căuta în dicționarele străine cuvântul românesc și apoi să strige tare în piață că noi am împumutat acel termen.

Dar dacă ar fi să „traducem” de exemplu cuvintele Cluj și Napoca în limba românească veche oare ce am obține?mnbbgfert

(foto: Vereș Ionuț)

Mai jos vă prezentăm un fragment din cartea Dacia- Țara Zeilor (Da. Kșa -Țara Zeilor) de Nicolae Miulescu și Tudor Diaconu, editor Eugen Delcea,  apărută la Editura Obiectiv din Craiova (cartea poate fi comandată la edituraobiectiv.ro)

Cluj – oraşul de pe râul cald

CLUJ-NAPOCA

Prima observaţie implicită în analiza monosilabică anterioară pe care o subliniem este că monosílaba „Ji” în toate cazurile a însemnat apă, râu. Evident, simplificat, nu mai căutăm originea râului oltean Jiu, care are un înţeles definitiv, ca şi Jijia, cel mai mare afluent al Prutului.

Despârţind termenul în componentele sale monosilabice vom avea:

CLUJ = Clu.j’

Apostroful ţine locul acelui u scurt, care se aude foarte distinct în pronunţare. Pentru cei care cunosc bine zona este cunoscut că local­nicii pronunţă Cluj în aşa fel că se aude un fel de Cluoji, cu o tendinţă de acoperire a lui u şi o alunecare a acestuia spre o, ceea ce face ca în rostirea cuvântului să se audă un fel de Cl(u)ojş. Exagerând spre clo, termenul devine Clo.J’ (Clo.ji, cu un / foarte scurt).

Rămâne să vedem ce înseamnă componenta „clo”.

Această particulă intră ca o componentă în termenii:

Clo.cot…zgomot făcut de apa încălzită până la temperatura de fierbere.

Clo.şcă…pasărea care îşi ridică temperatura în vederea încălzirii ouălor, pentru a scoate pui.

Clo.p…obiect de înveşmântare, care are rolul de a feri capul de frig.

Clo.aque…termen francez, care înseamnă o masă de apă încălzită.

Din aceşti termeni (mai sunt şi alţii) extragem pentru particula clo înţelesul cald, deci: CLO.JI – râu cald; fiind vorba de numele unei aşezări, mai exact ar fi: Aşezarea de pe râul cald.

Iar Clujul nu se desminte, fiind aproape de Someşul cald şi fiind  înconjurat de ape calde (Someşeni, Luna, etc.).

 

Pentru o mai temeinică verificare a monosilabei „do” vom afla-o si în termeni toponimici, astfel:
Miclo-Lazuri…sat ce ţine de comuna Lăzăreni.

Micloșani – —sat ce ține de comuna Malu cu Flori.

Siclod… sat ce ţine de comuna Sovata.

Iclod… sat ce ţine de comuna Luna – Cluj.

Napoca – izvorul de apă caldă

Confirmarea este totală, deoarece toate aceste localităţi au pe teritoriul lor izvoare cu apă caldă, prima fiind între băile Victoria, cea de-a doua lângă băile Vulcana, a treia lângă băile Sovata, iar ultima lângă băile calde de la Luna – Cluj.

Analizând mai atent toponimele, vom observa că particula mi reductiv are înţeles de jumătate.

Este interesant de observat că la Mi.clo Lazuri şi Mi.cloşani e vorba despre ape călduţe, pe când la Iclod şi Siclod sunt ape calde. Deci, clod şi cald pot fi regionalisme din vremuri foarte îndepărtate.

Ca o curiozitate, din dicţionarele în uz aflăm originea străină a unor cuvinte de mai sus, astfel: clocot (din klokotu, slav); cloşca (din rus. kluşca); clop (din maghiarul klap)…

Nu mai amintim părerile despre toponimul Cluj, cuvânt ce este căutat în orice grai străin, numai în limba noastră, nu.

Dar, cum se consideră de mulţi că ar fi fost fondată de romani, să vedem ce reprezintă, de fapt, acest termen gândit româneşte. NAPOCA = Na.po.ca.

Na = apă, ca totalitate po = izvor, ca = prescurtare de la cuvântul cald.

Iată câteva cuvinte ce cuprind particula na:

Na.boi…a inunda apa din toate părţile

Nă.boi…masă de gheaţă

Na.hlap…vârtej de apă curgătoare

Nă.met…grămadă de zăpadă

Nă.mol…pământ cu apă

Nă.strapă…cană de apă.

Apoi navă, naufragiu, nautic, nataţie, navigaţie etc.

Sensul de apă este generalizat şi în alte limbi. După Michel Breal (Dicţionarul Etimologic Latin, Paris, 1885, p.211) cuvântul primitiv era „naus”. sanscrit, însemnând corabie, grec – naus; nau – vechi irlandez, nacho – vechi german, ceea ce, conclude autorul, arată că navigaţia a precedat separarea raselor şi popoarelor. Foarte normal.

Iată însă cam ce origine au cuvintele de mai sus în dicţionarele noastre: năboiu – ceh; năhlap – orig. necunoscută; nă.mot – devine „nemete’ – sârb; nămol – din ucraineanul namil – olu; năstrapă – devine turcul mastrapa, etc, iar nă vod- din slavul…nevodu!