De unde vine credinta românilor că orice inceput cu stangul aduce ghinion. Superstitii legate de mana si de piciorul stang

(Last Updated On: July 15, 2015)

Cum erau priviţi stângacii ca nişte monştri, dar şi adulaţi, în vechime? Cine a scos piciorul stâng din regulamentele militare şi de ce trupele armate care pornesc cu stângul dau astfel semn de răzvrătire.

De ce nu-i bine să dai mâna cu cineva sau să dai de pomană cu mâna stângă. Cum a ajuns la spital o mireasă din cauza unei tradiţii stupide.

Românii sunt, fără îndoială, un popor superstiţios. Una dintre cele mai cunoscute supersiţii româneşti este aceea că nu este bine să începi sau să faci un lucru – orice lucru – cu piciorul stâng. Şi nici cu mâna stângă. De altfel, în unele comunităţi rurale stângacii sunt încă priviţi ca un fel de ciudaţi, după cum ne explică etnologul Gh.F. Ciauşanu în lucrarea „Superstiţiile poporului român”.

„Pentru români, acei ce aruncă cu stânga – stângacii – sunt priviţi ca nişte monştri. Despre femeile care cos cu stânga se zice, în Vâlcea, că sunt arătări, slute, schiloade. La francezi se crede cam tot la fel: se fac stângaci acei copii care calcă pentru prima oară pe piciorul stâng. De aceea, li se recomandă mamelor ca să fie cu deosebită băgare de seamă, pentru ca această nenorocire să nu aibă loc”, scrie etnograful Gh.F. Ciauşanu.

Fără tăgadă, însă, că nici românii şi nici francezii n-au inventat adversitatea faţă de stângaci. Ea vine din vremuri străvechi şi, o perioadă, a fost, deşi pare incredibil în timpurile noastre, criteriu de discriminare. Mâna stângă a ajuns atât de hulită, bunăoară, la arabi, încât nu-i folosită pentru niciuna dintre treburile importante ale vieţii, principala ei atribuţiune fiind ştersul fundului. Ba chiar Iulius Cezar a dat un decret, în Roma antică, potrivit căruia toţi bărbaţii erau obligaţi să folosească mâna dreaptă la scris, mâncat şi luptă, stângacii fiind consideraţi rebeli şi surghiuniţi, deoarece „aduceau ghinion cetăţii eterne”.

Cumva ciudat este că superstiţia basculează neaşteptat spre un sens pozitiv în ortodoxie, atunci când vine vorba despre temutul Sfânt Ilie, care era văzut în vechime ca fiind stângaci. S-ar părea că ar exista o legătură între dexteritatea Sfântului Ilie în a-i trăzni pe păcătoşi şi tradiţiile ebraice vechi, potrivit cărora stângacii era războinici veneraţi. De altfel, în Vechiul Testament există o referire la un corp militar evreiesc format din 700 de prăştieri care erau în stare să lovească o ţintă de grosimea unui fir de păr de la o distanţă apreciabilă (John Lubbock – „Omul preistoric”).

Un vechi obicei cu iz de superstiţie este şi acela de a da mâna cu cineva, în semn de salut, doar cu mâna dreaptă.

„Vergilius zice Dextrae jungere Dextram pentru împrietenire. Şi astăzi, la români, când dai mâna cu cineva, e bine s-o dai pe cea dreaptă, când gândul şi inima-ţi sunt drepte, favorabile persoanei cu care dai mâna”, scrie Gh.F. Ciauşanu.

Ba chiar în Bucovina lucrurile sunt duse şi mai departe, după cum scrie D.Dan în monografia „Mănăstirea şi comuna Putna”. „Dacă dai ceva unui putnean cu mâna stângă, acesta nu primeşte, căci crede că i se dă cu inimă rea şi că nu va avea parte de acel lucru.

În părţile sudice ale Moldovei, după câte ne-a povestit etnograful Paul Buţă, există credinţa că orice dai de pomană trebuie să dai cu dreapta şi nu cu stânga. „Babele erau foarte atente să le atragă atenţia femeilor tinere atunci când încălcau pilda, zicându-le că pomana nu mai ajunge la sufletul celui pomenit dacă pleacă din mâna stângă”, povesteşte folcloristul.