Adevarata cauza a mortii lui Mihai Eminescu. Dezvaluirile specialistilor, la 126 de ani de la moartea poetului

(Last Updated On: September 25, 2017)

S-au împlinit 127 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Cauza decesului şi afecţiunea de care suferea au rămas timp de mai bine de un secol un mister şi o sursă inepuizabilă de teorii şi polemici. În ultimii 20 de ani, specialiştii au ajuns la concluzia că Eminescu a fost victima unui caz grosolan de malpraxis. A fost doborât de un tratament administrat greşit.

Ultima dorinţă a geniului care scrisese ”Luceafărul” sau ”Odă în metru antic” a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu il strecurase prin vizeta metalică a ”celulei” în care şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. I-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare că ”sunt năruit”, potrivit adevarul.ro.

14371803_307529399614604_969048907_n

A doua zi, pe 16 iunie, a fost constatat decesul, iar medicii Şuţu şi Petrescu fac formele legale şi pregătesc un raport oficial, destul de ambiguu din care nu reiese clar cauza morţii poetului. De altfel aceştia semnalează doar simptomele unei tulburări psihice, nu şi fizice. Mai mult decât atât, la autopsia efectuată de doctorul Tomescu şi mai apoi de Marinescu de la laboratorul Babeş creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat de o asistentă cu neglijenţă pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus rapid.

”Din nefericire, nu aş putea să vă dau multe informaţii în privinţa creierului marelui şi nefericitului poet Eminescu. Creierul mi s-a adus de la Institutul Şuţu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluţiunilor”, îi scria medicul unui ziarist ieşean care–i ceruse date pentru scrierea unui articol. După două zile, Eminescu este şi înmormântat. Este depus în prealabil la biserica Sfântul ”Gheorghe cel Nou” din Bucureşti, pe un catafalc împodobit cu ramuri de tei. În jurul sicriului, coroane din partea Academiei Române şi a prietenilor şi mesaje. Mai departe, după ora 17.00 a urmat înmormântarea, descrisă de Titu Maiorescu, într-o scrisoare trimisă Emiliei Hempel, sora sa.

Ipoteza nebunului ucigaş

Eminescologul Emil Coşereanu ne prezintă prima dintre aceste ipoteze apărute în presa vremii. Mai precis acesta susţine că a văzut la un dizident politic, păstrat în original, un articol din ziarul ”Universul”, mai precis numărul din 28 iunie 1926, în care se dădea de înţeles că Eminescu a murit din cauza unei lovituri aplicate de un alt pacient al Institutului ”Caritatea” al doctorului Şuţu.

”Era prezentată mărturia frizerului Dumitru Cosmănescu, căruia Eminescu îi spunea ”Dumitrache”. Acesta nu era un oarecare, a fost frizer al Regelui. Şi acesta povesteşte că l-a vizitat pe Eminescu la santoriu, acolo unde a avut loc o întâmplare neobişnuită. Eminescu se plimba prin curtea sanatoriului şi, când l-a văzut, l-a întrebat «Măi, Dumitrache, ştii tu să cânţi Deşteaptă-te Române? Frizerul i-ar fi răspuns «Nu». Eminescu l-a luat să-l înveţe şi a început să cânte cu vocea sa superbă de tenor, de plângeau ardelenii când îl auzeau. Atunci un nebun din curte a venit şi l-a lovit pe Eminescu cu o scândură în cap. Poetul a căzut la pământ şi i-ar fi spus frizerului: «Dumitrache, chemă medicul că mă prăpădesc». Au venit doi brancardieri şi l-au luat pe Eminescu. A venit după aceea doctorul Şuţu şi a spus că totul este bine şi că Eminescu este bine. Peste două zile a murit însă. Probabil de la aceea lovitură puternică să fi păţit ceva. Este o supoziţie, apărută documentar”, povesteşte pentru ”Adevărul”, Coşereanu.

Teoria erizipelului şi a endocarditei

Un alt diagnostic vine din partea medicului Vineş, care l-a avut şi el în grijă pe Eminescu la ”Institutul Caritatea”. Acesta susţine că moartea poetului s-a tras de la o infecţie care a avut legătură tot cu lovitura dată de Petre Poenaru. Mai precis, acesta spune că rana de la cap s-a infectat, transformându-se într-un erizipel, care la rândul său a dus la alte complicaţii.

”Era o tăietură a pielii de 2 cm lungime. I s-au dat imediat îngrijirile medicale necesare, iar peste 3 zile buzele plăgii păreau reunite. Dar Eminescu care avea, după cum am spus, obiceiul de a strânge de pe jos tot felul de lucruri,din care unele erau murdare şi se freca cu ele pe corp şi pe cap desfăcându-şi pansamentul, a făcut un erizipel la nivelul plăgii, erizipel care s-a întins apoi la faţă, gât, membre superioare, torace, până la nivelul abdomenului.[…] Cum se vede din cele de mai sus, moartea lui Eminescu nu este datoratã traumatismului cranian petrecut cu 25 zile mai înainte şi care se vindecase complet, ci este consecinţa unei endocardite mai vechi (diagnosticată de regretatul profesor N.Tomescu, medic primar al serviciului de boli interne de la spitalul de copii, care era şi medic al institutului) de care era ameninţat în fiecare clipă şi care desigur s-a agravat după erizipel”, scria în raportul său medicul Vineş, raport citat de Nicolae Georgescu în lucrarea sa ”Eminescu târziu”.

 Verdictul final: Eminescu victima unui caz de malpraxis

Specialiştii contemporani, în primul rând medicii care s-au ocupat de cazul Eminescu, resping însă ambele ipoteze privind cauza morţii poetului. În urma ultimelor cercetări şi prin prisma ultimelor descoperiri din domeniul neurologiei şi psihiatriei, specialiştii au dat un verdicat final în cazul lui Mihai Eminescu: poetul a murit în urma unui stop cardio-respirator provocat de intoxicaţie cu mercur.

Cu alte cuvinte, Eminescu a fost o victimă a sistemului medical românesc din secolul al XIX lea şi mai ales a unor medici care l-au diagnosticat şi tratat greşit. În primul rând Eminescu a fost diagnosticat încă din 1886 de doctorul Julian Bogdan de la Iaşi drept sifilitic, paralitic şi în pragul demenţei din cauza abuzului de alcool şi a gomelor sifilitice apărute pe creier. Acelaşi diagnostic îl dă poetului şi doctorul Panait Zosin, care l-a consultat pe Eminescu pe 6 noiembrie 1886 şi scria că pacientul Mihai Eminescu suferea de o ”alienţie mintală”, provocată de apariţia sifilisului şi agravată de alcoolismul de care ar fi suferit secundar poetul. Neuropatologul Ovidiu Vuia, care a studiat în amănunt fişele de observaţie, simptomele şi toate rapoartele medico-legale în cazul lui Eminescu precizează însă clar: Eminescu nu a avut sifilis.